Începe o nouă ediție SuperBlog de toamnă!

Thursday, September 21, 2017 0 Comments A+ a-

Cu toate că probabil este doar impresia mea, atunci când blogosfera se află în afara competiției SuperBlog, aceasta pare mai adormită, mai înceată. Lucrurile se întâmplă pe dos în lumea virtuală, căci abia după ce trece vara totul începe să prindă viață. Bloggerii își ”ascut” tastaturile, se pregătesc fizic și sufletește de o perioadă intensă care le solicită întreaga imaginație, ușor prind contur chiar și discuțiile de pe grup... Ce să mai! Întreaga comunitate se aliniază cu nerăbdare la linia de start, așteptând ca prima probă să se lanseze pentru a simți vibrația și ritmul adevăratei competiții dintre prieteni.


În cazul în care nu ai idee despre ce vorbesc, te invit să descoperi singur ce înseamnă SuperBlog - un loc de suflet care îți arată cum să câștigi premii valoroase prin forțele proprii, un loc în care afli că ai o latură creativă mult mai bogată decât credeai, un loc unde găsești sprijin și legi prietenii frumoase de durată.

Înscrierile au început deja, prima probă este pe punctul de lansare, așa că nu mai este timp de pierdut! Premiile te așteaptă, doar că este imperios necesar să dai tot ce ai mai bun de la început până la sfârșit pentru a câștiga ceea ce îți dorește inima!

Mult succes! 

Ce experiență am avut cu shake-urile Gerlinea?

Tuesday, May 16, 2017 0 Comments A+ a-

Datorită uneia dintre campaniile BUZZstore am avut ocazia să testez shake-urile Gerlinea (cafe frappe, cu fructe exotice și cu ciocolată).


Astfel, imediat ce am intrat în posesia lor am avut grijă să le introduc în alimentația mea zilnică cu scopul de a-mi înlocui o masă (în general micul dejun) cu un shake Gerlinea. Fiecare dintre shake-urile pe care le-am primit promiteau să mă ajute în eliminarea câtorva kilograme pe care nu le consideram necesare (nu mi-am propus să dau un anumit număr de kilograme jos, am lăsat shake-urile să mă surprindă) sau în menținerea greutății pe care o aveam la momentul respectiv.

Recunosc, prima dată am încercat cafe frappe-ul, deoarece în general îmi plac frappe-urile reci și nu mică mi-a fost mirarea atunci când am constatat cât de gustos era acela. Dulce, aromat și foarte ușor de transportat în poșetă, mi-a lăsat o impresie foarte bună, păstrându-mi senzația de sațietate până aproape de ora prânzului.



Shake-urile cu aromă de fructe exotice au fost la fel de eficiente, chiar dacă gustul lor nu a fost la fel de dulce, ci din contră, un pic acrișor, dar asta mi-a plăcut.


Nu în ultimul rând, shake-urile cu ciocolată au devenit rapid preferatele mele, deoarece prin intermediul lor am putut începe folosirea celui mai roz, feminin și drăguț shaker dintre toate cele pe care le-am văzut până la ora actuală.


Am amestecat pudra de ciocolată cu 200 ml de apă rece (nu beau lapte, nu îmi place), am agitat shakerul cât se poate de bine, apoi am savurat în voie deliciul de ciocolată. Aceste shake-uri mi s-au părut mai sățioase decât celelalte două tipuri, dar și mai pe placul sufletului meu, întrucât sunt o iubitoare de ciocolată.

După perioadă testării am ajuns la concluzia că am reușit să slăbesc aproximativ 2 kilograme fără prea mult efort. Cu toate că nu am făcut sport, nici nu am exagerat cu mâncarea. În general nu am în meniu mâncăruri grase (niciodată nu le-am agreat), dar am savurat deseori cartofi prăjiți cu cașcaval și prăjituri cu ciocolată.

În ciuda plăcerilor mele culinare shake-urile Gerlinea mi-au oferit rezultate bune. Sunt convinsă că acestea ar fi fost și mai bune dacă făceam sport zilnic sau măcar de câteva ori pe săptămână, dar și dacă renunțam la cartofi prăjiți și dulciuri.

Momentan încă nu se poate pune problema de un asemenea ”abandon”, dar sper ca ușor, ușor pe viitor voi reuși să renunț la mâncăruri prăjite și dulciuri și le voi înlocui cu fructe și legume proaspete, smoothie-uri, green juice-uri și carne de pui gătită la abur.

Vă recomand cu drag shake-urile Gerlinea pentru a vă începe formarea unui lifestyle cât se poate de sănătos și de echilibrat, dar și introducerea în rutina voastră zilnică a mișcării, precum și introducerea în meniul zilnic a mâncărurilor cu cât mai puține grăsimi, zaharuri sau săruri!

P.S. Beți multă apă! Pielea voastră iubește hidratarea care pornește din interior!

BUZZstore și Vegeta mi-au format dieta!

Monday, May 15, 2017 0 Comments A+ a-

Se apropie cu pași repezi finalul campaniei organizate de BUZZstore și Vegeta România, așa că profit de ocazie pentru a vă vorbi un pic despre minunatele condimente de marinare pe care am avut plăcerea de a le folosi la pregătirea celor mai delicioase preparate.

Datorită acestei campanii am primit spre testare cinci pliculețe diverse de condimente lichide pentru marinare de la Vegeta: universal, barbeque, picant, cu bere și cu usturoi, plus 10 pliante și încă 10 ”seturi” de condimente lichide universal pentru marinare și condimente lichide cu usturoi pentru 10 prieteni sau colegi. Totodată mi-a fost dăruită o carte de bucate cu adevărat deosebită și abia aștept să încerc toate rețetele care sunt scrise cu mult drag acolo!


Odată cu primirea acestor condimente am început să gătesc mai des, trebuie să recunosc și parcă îmi place din ce în ce mai mult să fac asta!



Startul ”bucătărelii” l-am dat folosind condimentul lichid barbeque pentru a marina mușchiulețul de porc pe care îl aveam în congelator. Am ținut carnea pentru 30 de minute în Vegeta, apoi am băgat-o la cuptor alături de câțiva cartofi, iar rezultatul a fost foarte gustos! Mi-ar fi plăcut ca acel gust de barbeque să fie mai intens, așa că următoarea dată am știut că trebuie să las oricare carne la marinat mai mult de 30 de minute, pentru o aromă mai provocatoare în cel mai bun sens posibil.



Pentru că suntem iubitori de usturoi am fost extrem de nerăbdători să încercăm pliculețul de condiment lichid pentru marinare cu usturoi. De această dată am marinat niște copănele de pui pentru aproximativ 45-50 de minute, apoi le-am pus la cuptor împreună cu roșii, dovlecei și un sos de smântână și ou făcut în casă.

Ei bine, am rămas plăcut impresionați atunci când am constatat ce gust delicios și ce aromă faină de usturoi i-a dat condimentul lichid Vegeta cărniței de pui! Aș fi vrut să mai am o duzină de astfel de plicuri, însă m-am bucurat că am putut testa pentru ca pe viitor să pot cumpăra un astfel de condiment lichid extraordinar.


Al treilea pic pe care l-am pus la treabă a fost cel de condiment lichid picant. De această dată am ținut câteva copănele de pui la marinat timp de 60 de minute, apoi le-am introdus la cuptor împreună că niște cartofi pe care i-am tăiat cubulețe și peste care am turnat un sos cu smântână, usturoi, sare, piper și cimbru. A ieșit o minunăție de mâncare, iar acest condiment pentru marinare este perfect pentru amatorii de senzații arzătoare și picante! Ne-au dat un pic lacrimile în timp ce am mâncat, dar asta înseamnă că ne-a plăcut mult de tot și am ars totodată o grămadă de grăsimi datorită ”iuțelii”. :)


Pentru că iubitului meu îi era poftă de ceva timp de pește pangasius am ales condimentul lichid universal cu scopul de a marina acest pește care nu miroase a pește și nu are gust de pește. :) L-am lăsat la marinat preț de 50 de minute, după care l-am învelit în staniol și l-am dat la cuptor să se frăgezească. L-am savurat cu un piure, iar totul a fost delicios în mare parte datorită condimentului lichid universal. A dat o aromă extrem de deosebită peștelui și m-a determinat să-l savurez și eu, chiar dacă nu mănânc pește decât o dată pe an sau nici atunci, din cauză că în general nu îmi place peștele.



Ultimul, dar nu cel din urmă a fost condimentul lichid cu bere pentru marinare. Având planificată o masă cu prietenii pentru sâmbăta ce tocmai a trecut am decis că este un moment foarte bun pentru a folosi acest pliculeț-minune! Am luat câteva pulpe de pui dezosate și fără piele, le-am lăsat la marinat în jur de 50 de minute, apoi le-am utilizat pentru a face pui cu sos de smântână și ciuperci și cu garnitură de cartofi natur.

Toată lumea a rămas încântată de mâncărica rezultată, iar eu mi-am promis că voi cumpăra cât de curând posibil plicurile cu condiment lichid pentru marinare de la Vegeta, deoarece m-au impresionat pe perioada testării și au făcut o treabă excelentă! Datorită lor carnea a fost mai fragedă și mai aromată decât oricând, iar asta reprezintă un mare, mare plus!

Vă recomand cu toată căldura și încrederea să încercați aceste condimente pentru marinare și vă asigur că vă vor plăcea atât de mult încât le veți reachiziționa cât ați zice... Vegeta

Vă recomand, de asemenea, să participați la campaniile Buzzstore care vă fac cu ochiul, deoarece în acest fel aveți posibilitatea de a testa gratuit produsele voastre preferate! Eu m-am înscris la trei campanii, la toate am fost acceptată și în urma acestora am putut vedea și testa ce minunății au mai apărut pe piață în ultima vreme.

Îmi plac experiențele #buzzstore, așa că voi mai participa și pe viitor!

#buzzvegeta e rețeta preparatelor cele mai gustoase!

Brioșe cu lămâie, afine și ulei de cocos

Wednesday, May 10, 2017 1 Comments A+ a-

Astăzi am ajuns la concluzia că este cel mai potrivit moment pentru a găti ceva delicios cu ajutorul unui minunat ulei de cocos, cel de la Niavis. Nu am mai folosit până acum un astfel de ulei, cu toate că dintotdeauna am auzit foarte multe lucruri bune despre acesta și beneficiile sale.

M-am tot gândit și răzgândit în privința rețetei pe care urma să o pun în aplicare și, într-un final, am realizat că nu am mai făcut brioșe de când încă locuiam în Constanța, la casa părinților mei. Știu că iubitului meu îi plac dulciurile, așa că mi-a răsărit dorința de a-i face o surpriză plăcută așteptându-l acasă cu cele mai gustoase brioșe pe care le-a mâncat vreodată.

Zis și făcut. Am aruncat o privire asupra ingredientelor din frigider și din dulăpioarele bucătăriei mele, iar imediat după aceea mi-am amintit că văzusem o rețetă faină la una dintre vloggerițele mele preferate, Anna SacconeJoly, așa că am combinat un pic din inspirația mea cu ideea ei de brioșe, deoarece am vrut să iasă ceva special, o rețetă asupra căreia să-mi pun amprenta iubitoare, reieșind în acest fel cele mai bune cupcakes cu lămâie, afine, merișoare și ulei de cocos.

Dacă vreți să vedeți cum se fac aceste parfumate brioșe vă invit să citiți în continuare!


Aveți nevoie de următoarele ingrediente:
  • 3 căni și jumătate de făină
  • O cană de zahăr
  • 3 ouă
  • 3 sferturi de cană de lapte de migdale
  • Un pliculeț de praf de copt
  • O linguriță de zahăr vanilinat
  • Jumătate de linguriță de sare
  • O lingură de făină
  • 2 linguri de coajă de lămâie
  • 2 linguri de ulei de cocos Niavis
  • O cană de afine și merișoare
  • 3 sferturi dintr-un pachet de unt
  • 4 lingurițe de nucă de cocos

Mod de preparare:

Preîncălziți cuptorul la 170 de grade Celsius.

Într-un bol amestecați făina, praful de copt, nuca de cocos și sarea.



Într-un alt bol bateți cu mixerul pentru 30 de secunde untul pe care îl aveți la temperatura camerei.


Adăugați treptat zahărul peste unt și continuați să amestecați cu mixerul.


Se adaugă cu grijă câte un ou în compoziție și se mixează după fiecare până ce toate cele trei ouă au fost încorporate bine.


Apoi puneți în bol cele două linguri de ulei de cocos Niavis, după care amestecați din nou cu mixerul.


Adăugați coaja de lămâie și zahărul vanilinat.


Turnați treptat făina pe care ați amestecat-o mai devreme cu celelalte ingrediente uscate și mixați la viteză mică până când întreaga compoziție ”se leagă”.


Turnați și laptele de migdale, după care folosiți din nou mixerul la viteză mică.


Într-o tavă cu forme speciale puneți hârtie de brioșe, apoi adăugați câte o lingură - o lingură și jumătate din compoziția rezultată mai devreme.



Într-un bol mai mic amestecați afinele și merișoarele cu o lingură de făină.


Presărați câte un pic pe deasupra aluatului așezat în forme.



Băgați tava în cuptorul încins pentru aproximativ 20-25 de minute, iar între timp ocupați-vă de crema cu care veți orna brioșele după ce acestea se răcesc.


Ingrediente pentru cremă:

  • Un sfert dintr-un pachet de unt
  • 2 lingurițe de ulei de cocos Niavis
  • O cană și jumătate de zahăr
  • Jumătate de cană de nucă de cocos
  • O lingură de coajă de lămâie
  • O lingură de lapte de migdale


Bateți toate ingredientele cu mixerul timp de 4 minute la cea mai mare viteză.




După ce brioșele s-au răcit decorați-le cu ajutorul unui cuțit. Nu vă faceți griji, crema nu trebuie să fie întinsă la perfecție și nici nu trebuie să aibă o anumită formă deosebită, întrucât aceste brioșe sunt menite să arate că au fost făcute acasă, cu multă dragoste.



Pe deasupra cremei mai puteți pune câteva afine, merișoare și chiar zmeură sau mure, în funcție de gusturile pe care le aveți.


Cam așa arată o brioșă ce nu a fost acoperită de cremă.


Și astfel arată uleiul-minune de cocos pe care l-am folosit cu drag și spor în cadrul acestei rețete.


Sper că v-a plăcut #retețameacucocos din articolul de astăzi și abia aștept să vă citesc părerile! Dacă vă decideți să încercați brioșele vă rog să-mi lăsați poze cu operele voastre de artă în cadrul rubricii de comentarii de pe Facebook.

Pe data viitoare! 


Sursă foto: arhiva personală

Săpunul-cremă lichid Dove - soluția unor mâini hidratate

Saturday, April 08, 2017 11 Comments A+ a-

Pe 22 martie am avut norocul de a fi selectată de BUZZstore pentru a participa la campania de testare gratuită a săpunului-cremă lichid Dove, iar pe 24 martie deja mă sunase curierul pentru a-mi spune că este în drum spre mine! Nu pot decât să apreciez promptitudinea întregii echipe și să mulțumesc pentru această oportunitate parfumată!

Bineînțeles că nu am putut rezista tentației și am desfăcut coletul imediat cum l-am primit. Din cutie se răspândea un miros incredibil de frumos, tipic Dove pe care îl iubesc de foarte mulți ani, întrucât este una dintre mărcile preferate ale întregii mele familii!

Astfel am descoperit încântată din ce este alcătuit kit-ul de #BuzzDove:
  • un set de testare format din săpun-cremă lichid Dove Original 250 ml și o rezervă Dove Original 500 ml pentru mine și familia mea
  • două săpunuri-cremă lichide Dove Unt de Shea și Vanilie 250 ml pentru doi prieteni dragi sau colegi de serviciu
  • cinci broșuri informative pe care să le ofer prietenilor sau colegilor mei împreună cu impresiile pe care mi le-am format în perioada de testare
  • un prosop de mâini cu sigla Dove pe el
  • ghidul BUZZerului

Nerăbdătoare din fire am desfăcut o sticluță de săpun și am pus-o imediat în baie împreună cu drăgălașul prosopel cu ajutorul căruia să mă pot șterge pe mâini după fiecare spălare.

La prima impresie săpunul-cremă lichid Dove cu o pătrime cremă hidratantă și-a făcut foarte bine treaba. Mi-a curățat perfect pielea, am simțit încă din timpul folosirii că mâinile îmi sunt hrănite în cel mai corespunzător mod și apoi ele au rămas catifelate până la următoarea utilizare. Sinceră să fiu consider că nu mai am nevoie de cremă hidratantă datorită săpunului Dove, întrucât el îmi îngrijește mâinile așa cum acestea au nevoie.

Văzând ce poate cel mai frumos mirositor săpun-cremă am ajuns să îl folosesc de nenumărate ori pe zi, de parcă aș căuta tot mai multe motive pentru a mă spăla pe mâini cât mai des cu putință. Nu-i nimic rău în asta, fiindcă niciodată nu este prea mult săpun pentru mine, așa cum nu există prea multă hidratare pentru mâinile mele. Din contră, acestea sunt recunoscătoare și se simt mai răsfățate decât au fost vreodată!

Dove are o mireasmă extraordinară, pe care îmi place să o simt indiferent de momentul zilei. Nu este nici prea dulce, nici prea puternică, ci are o doză perfectă de feminitate pe care ador să o am în preajmă. Iubitul meu s-a obișnuit cu mica pasiune formată pentru săpunul-cremă lichid Dove și de câte ori ies din baie îmi simte mâinile curate și parfumate, spunându-mi că miros foarte, foarte bine.


Fiecare experiență cu Dove este magică, din punctul meu de vedere. Nu numai că produsul pe care-l conține fiecare sticluță este unul de o calitate superioară, ci și sticluța în sine este special formată pentru a oferi cantitatea ideală de săpun, fără a te îngrijora că pompița va permite să iasă mai mult produs decât trebuie.

Eu vă spun, totul este gândit astfel încât toți consumatorii să fie cel puțin extrem de mulțumiți cu fiecare nouă spălare pe mâini!

Vă recomand cu tot dragul să încercați aceste minunate săpunuri-cremă lichide, deoarece pielea voastră merită răsfățul pe care doar Dove îl oferă! Și dacă vo doriți să testați diferite produse nu ezitați să vă înscrieți la campaniile lansate de BUZZstore! Încercați-vă norocul și poate veți fi selectate pentru a testa gratuit ceea ce vă doriți!


Mult succes tuturor!

Voi ați încercat săpunul-cremă lichid Dove? Dacă răspunsul este afirmativ vă rog să-mi spuneți impresiile pe care vi le-ați făcut în urma experiențelor cremoase. :)

Cel mai fascinant ținut este ținutul de mână - Le Mage

Wednesday, April 05, 2017 0 Comments A+ a-

Acum aproape o lună, mai precis pe 8 martie am primit în dar minunatul volum de poezii - Cel mai fascinant ținut este ținutul de mână pe care l-a scris unul dintre cei mai faini autori din blogosferă, Le Mage.  Acesta a venit cu o dedicație personalizată făcută de însuși Mihai Gavrilescu, lucru ce m-a emoționat și impresionat profund, întrucât este prima carte cu autograf și câteva cuvinte de suflet pe care o primesc vreodată. Odată cu ea a sosit și un semn de carte lucrat manual pe care îl iubesc din prima clipă! Este foarte vesel, având o coloristică deosebită - bleu și galben, ceea ce cred că se potrivește de minune personalității mele!

După cum probabil v-ați dat seama între coperțile volumului se află poezii de dragoste, iar cum orice poveste romantică are un preludiu, așa și această carte ne introduce într-un ținut al iubirii prin niște rânduri premergătoare cu totul și cu totul speciale împreună cu ilustrații simple, dar atât de marcante:

Există un ținut unde curg
râuri lacrimale 
săpând crevase
în palme
și palmele se împreunează
în cascade de degete
și degetele se împletesc
și umplu cerul
cu porumbei de lână.
Cel mai fascinant ținut este ținutul de mână. 

Astfel Le Mage ne pregătește pentru superbele versuri care au puterea de a ne mângâia inimile prăfuite de rutina zilnică. Poeziile mi-au dezvăluit o nouă latură a dragostei, una mai profundă decât cea pe care o știam. M-au făcut să simt sincera puritate care stă în spatele declarațiilor amoroase și mi-au încălzit sufletul care se îndepărtase ușor de adevăratul meu eu. 

Într-adevăr... am reușit să citesc toate rândurile din carte gândindu-mă la mine. Mi-am dedicat versuri și am reușit să mă apropii de cea care am fost dintotdeauna, însă pe care nu am reușit să o văd decât abia acum. Niciodată nu este prea târziu, de aceea mă bucur enorm pentru reușita la care am ajuns prin intermediul cuvintelor lui Mihai Gavrilescu.

Nu-ți spun că ești cea mai frumoasă din lume
pentru că nu e chiar așa.
Tu ești mult mai mult de atât:
ești cea mai frumoasă din lumea mea. 

V-ați prins vreodată de mână? Ați avut sentimentul liniștitor de a înțelege (în sfârșiiit!) faptul că voi sunteți mereu acolo pentru propria persoană și că asta este atât de important? Ați avut vreodată senzația de acceptare și iubire?

Dacă nu.. și chiar dacă da... vă recomand să citiți fără să mai stați pe gânduri poeziile lui Le Mage. Vă vor apropia de ceea ce sunteți cu adevărat, vă vor ajuta să vă înțelegeți și cunoașteți mai bine, întrucât aceste versuri nu sunt doar pentru persoana iubită, ci și pentru voi. 

Simt pentru tine 
ce simte floarea de liliac pentru soare
în fiecare dimineață
de mai.  

Cum poți beneficia de cât mai multe reduceri la cumpărături

Friday, March 24, 2017 0 Comments A+ a-

Te-ai gândit vreodată că atunci când cumperi produse la reducere tu reușești să economisești niște bani? Cu siguranță te-ai gândit, tocmai de aceea profiți de reducerile și ofertele din magazine ori de câte ori ai ocazia. În acest mod reușești să rămâi cu salariu la sfârșit de lună, nu cu lună la sfârșit de salariu, așa-i?

Dar ai trecut printr-un moment în care te-ai convins de faptul că reducerile care sunt anunțate de fiecare dată cu surle și trâmbițe nu sunt adevărate? Și că prețurile sunt umflate bine de tot înainte de a fi reduse? Te înțeleg. Și eu am ajuns la această concluzie cel puțin atunci când este Black Friday.

Ce spui dacă în acest articol îți prezint singura modalitate de a beneficia de reduceri reale la ORICE FEL de cumpărături? Fie că vorbim despre alimente, haine, cărți, reviste, cosmetice sau produse de uz casnic? 

Ba chiar poți avea reduceri și atunci: 

  • când mănânci sau bei la restaurant/cofetărie
  • când te cazezi la un hotel sau la o pensiune 
  • când te duci la un salon de cosmetică 
  • când cumperi un buchet de flori
  • când achiziționezi materiale de construcții 
  • când ai nevoie de ceva de la farmacie
  • când cumperi mobilă
  • când dorești să-ți schimbi laptopul sau imprimanta
  • când te înscrii la o școală de dans 
  • când îți speli mașina sau covoarele
  • când trebuie să cumperi o piesă auto
  • când te duci la un salon de înfrumusețare
  • când trebuie să mergi cu taxiul
  • când vrei să schimbi ușile sau geamurile casei 
  • când vrei să închiriezi o mașină 
  • când vrei să faci școala de șoferi
  • când ai nevoie de servicii contabile
  • când trebuie să consulți un stomatolog 
  • când trebuie să mergi la un cabinet veterinar
  • când ai nevoie de un mediator 
  • sau de un instalator
  • sau de o croitoreasă
  • sau de servicii de telefonie mobilă 
  • când ai nevoie de consultanță în afaceri
  • când vrei să apelezi la servicii imobiliare
  • când trebuie să mergi la un service auto
  • când îți plătești facturile la gaz și energie electrică
  • când vrei să cumperi bijuterii
  • când vrei să-ți faci asigurare de viață sau chiar asigurare auto
  • când trebuie să cumperi o bicicletă
  • când apelezi la servicii funerare
Gândește-te că POȚI beneficia de reduceri indiferent de produsul sau serviciul care stă în spatele nevoii tale, iar SCNet (Shopping Center Network) este soluția.

Dar ce ai zice dacă ți-aș spune că pe lângă reduceri tu primești bani înapoi de fiecare dată când îți faci cumpărăturile sau când îți achiți facturile la gaz și la curent? DA, este posibil. Sună atât de frumos și este atât de adevărat! Îți spun din proprie experiență că SCNet funcționează pentru toată lumea!


Înregistrarea în SCNet nu te costă absolut nimic, nu există taxă de intrare, taxă de membru, taxe lunare, anuale și așa mai departe. NU există taxe absolut deloc. Nu ești obligat să cumperi de o anumită sumă, nu ești obligat să cumperi anumite produse, nu există termene limită. Din nou... îți spun din proprie experiență. SCNet nu vinde produse sau servicii, nu vinde nimic.

Vrei să testezi sistemul? Să vezi că funcționează?

Contactează-mă. Nu ai nimic de pierdut. Îți ofer informațiile de care ai nevoie și dacă îți dorești să faci parte din masa de oameni care beneficiază întotdeauna de reduceri atunci când fac cumpărături de la partenerii comerciali, eu te ajut cu tot procesul de înscriere.

Dacă ai fi fratele sau sora mea te-aș înscrie pe loc, întrucât e MUSAI să profiți de această oportunitate. Sincer, cumpărături ORICUM faci, facturi ORICUM plătești. De ce să pierzi șansa asta atât de simplă și de eficientă, de ce să pierzi bani?! Când foarte simplu poți profita de reduceri și cu această ocazie să câștigi bani pe lângă salariul de care depinzi?

Repet, contactează-mă și hai să discutăm. Profită de marile oportunități atunci când îți apar, căci ele nu vin chiar atât de des.

Unde mă găsești:
Scrie-mi și dacă dorești, ulterior ne auzim la telefon și/sau dacă ești din Iași stabilim o întâlnire pentru a discuta mai în amănunt!

M-am îndrăgostit de citit și m-am descoperit pe mine însămi

Sunday, March 12, 2017 0 Comments A+ a-

Am început să iubesc lectura fără să îmi dau seama, fără să realizez. S-a întâmplat la o vârstă destul de înaintată, pe vremea când încă nu împlinisem 23 de ani. Dar nu mă judec pentru acest lucru, deși unele persoane poate ar avea tendința de a o face. Știu că părinții mă mustrau deseori în copilărie din cauza faptului că fugeam de citit și îmi îndreptam atenția doar către prietenii și vecinii cu care îmi petreceam fiecare zi jucându-mă afară, pe stradă. Însă după un timp au înțeles faptul că fiecare om are propriul său fus orar. Iubirea pentru lectură avea să vină de la sine, nu putea fi indusă de altcineva. Este absolut normal ca atât o persoană, cât și o alta să facă lucrurile în propriul ritm, fără a exista vreo competiție de orice fel între cele două. Cineva iubește cititul de când se știe, eu am început să îi prind gustul abia după ce am început să mă maturizez.

S-a întâmplat în vara anului 2014, atunci când alesesem să îmi îndeplinesc visul american. Însă nu de fiecare dată socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg. M-am trezit dintr-o dată cu mult în afara zonei mele de confort, stingheră în mijlocul necunoscutului. Totul îmi era străin, iar propria persoană îmi părea de departe a fi cea mai mare enigmă. Devenisem peste noapte o victimă a realității și îmi doream din adâncul sufletului să evadez din lumea mea pentru a deveni altcineva.

Sursă foto: Libris.ro

Cu toate că nu-mi stătea în caracter, șansele au făcut ca într-o zi oarecare să fac alegerea de a păși timid într-o librărie. Pentru prima dată făceam acest lucru de bunăvoie, neștiind că acela avea să fie un moment important pentru întreaga mea existență. Treceam printre rafturi fără a le atinge, citeam diverse titluri fără prea mare interes și părea că voi pleca din librărie cu mâna goală. Cărți de beletristică, cărți de dezvoltare personală, cărți pentru copii... Etajerele erau încărcate de esență și informație, însă nu vedeam ceva care să-mi atragă atenția în mod deosebit.

Mă pregăteam să ies pe ușa de la capătul coridorului când am zărit cu coada ochiului raftul pe care ședeau numeroase cărți noi. Pe vremea aceea urmăream câțiva bloggeri din afară, așa că mi-a trecut prin cap curiozitatea de a vedea dacă în librărie se află renumita carte ”Sub aceeași stea” de John Green, întrucât aceștia o recomandau de câteva luni bune. Nu mare mi-a fost mirarea atunci când am descoperit cotorul albastru ce avea să devina piatra de temelie a unui nou început, a unei noi etape din viața mea. Am achiziționat-o fără să clipesc și mi-am finalizat ziua citind-o pe nerăsuflate.

Am conștientizat că odată cu luarea deciziei de a lectura această carte făcusem și alegerea de a mă descoperi pe mine însămi. Uitasem cine sunt sau poate că nici nu mă cunoscusem cu adevărat până în acel moment. Am fost dispusă să aflu tainele din sufletul și mintea mea, să-mi aud gândurile și cuvintele pe care nu le-am ascultat vreodată. Printre rânduri am reușit să găsesc răspunsuri la întrebări nepuse, iar în fiecare capitol m-am regăsit câte un pic pe mine, cea cufundată de valurile realității.

Am inspirat o gură de aer proaspăt după o lungă perioadă de timp și am ajuns să plutesc într-un ocean al autocunoașterii. Vântul acceptării de sine mă conducea cât mai aproape de țărm, iar acolo cea care îmi întindea o mână de ajutor pentru a ieși din apă eram chiar eu însămi.

Atunci când m-am îndrăgostit de citit am început să mă iubesc pe mine. Ajunsesem să simt o dorință arzătoare de a lectura cât mai multe cărți, astfel încât să mă pot cunoaște mai bine. Întreaga-mi ființă vibra odată cu fiecare provocare întâmpinată de personaje, trăiam evenimentele la aceeași intensitate cu ele și în același timp mai învățam câte ceva și despre propria persoană. Mă pierdeam printre fire narative și tot acolo mă regăseam. 


Sursă foto: Pinterest.com

Lectura mi-a devenit mod de viață, simțind cum evoluez cu fiecare cuvânt absorbit de mintea mea. Am început să citesc cărți din mai multe domenii, iar de aproape un an de zile iubirea pentru răsfoirea paginilor de dezvoltare personală a crescut semnificativ. Datorită lecturii pot spune cu mâna pe inimă că am devenit o altă persoană, m-am dezvoltat pe toate planurile, însă merg în continuare cu entuziasm pe drumul care duce către cea mai bună versiune a mea.

Puterea cititului este nemărginită, întrucât m-a ajutat și mă ajută în continuare să cresc atât în ochii mei, cât și în ochii celorlalți. Mi-a dat perspective mai bune asupra tuturor lucrurilor și mi-a adus atâtea beneficii în plus, încât nu îmi mai pot imagina cum poate fi o viață în afara lecturii.

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

Brățări handmade - brandul familiei, pasiunii și calității

Sunday, March 05, 2017 0 Comments A+ a-

Cristalele și pietrele semiprețioase folosite la realizarea brățărilor Shamballa au vibrații foarte înalte, proprietăți care permit vindecarea trupului, minții și spiritului celui care le poartă. Sunt îndrăgite de foarte mulți oameni, întrucât acestea sunt talismane care protejează și amplifică energia într-un mod extraordinar de eficace. Ajută la îmbunătățirea vizibilă a stării de sănătate, elimină stresul, atrag prosperitatea și abundența, diminuează problemele regăsite la nivel emoțional sau psihic și echilibrează chakrele.

Vă puteți cumpăra și voi astfel de brățări accesând site-ul https://bratari-handmade.ro. Acesta este un magazin românesc online unde găsiți sute de modele de brățări Shamballa, Kabbalah și brățări pietre semiprețioase care să vă ajute în vindecarea tuturor dezechilibrelor din viețile voastre.


Toate pietrele naturale de pe brățările Shamballa au puteri impresionante, pornind împreună cu posesorii lor într-o călătorie spirituală deosebită. Călugării budiști au fost primii oameni care au folosit brățări Shamballa în procesele de meditație, însă odată cu trecerea timpului acestea au căpătat noi forme și dimensiuni, păstrându-și totodată aceleași numeroase calități tămăduitoare. Pietrele semiprețioase și cristalele utilizate la confecționarea renumitelor brățări sunt cunoscute pentru faptul că acționează în primă fază asupra mai multor nivele de energie, iar abia apoi efectele sunt transmise mai departe corpurilor fizice ale purtătorilor brățărilor.

Bratari-handmade.ro vă oferă posibilitatea de a alege dintr-o gamă largă de cristale și pietre semiprețioase provenite din Europa și SUA printre care: jad, onix negru, opal, cuarț, ametist, turcoaz și multe, multe altele.
De asemenea, în cazul în care vă întrebați dacă oricine se poate bucura de beneficiile brățărilor Shamballa, trebuie să știți că pe site puteți găsi modele pentru copii, pentru femei și brățări bărbați. Pe lângă acestea, magazinul mai oferă posibilitatea achiziționării a numeroase perechi de cercei, coliere, accesorii pentru confecționarea bijuteriilor, dar puteți cumpăra și brățări piele în cazul în care vă doriți ceva special, calitativ, din piele naturală și inox. 

Vă recomand cu tot dragul să vizitați magazinul la adresa bratari-handmade.ro, întrucât acesta reprezintă adevărata definiție a profesionalismului, împletind cu măiestrie atenția la detalii și pasiunea spre mulțumirea tuturor clienților care își doresc să aibă sau să ofere ceva cu totul și cu totul deosebit.

Iată câteva dintre avantajele achiziționării brățărilor de la cea mai de încredere firmă de pe piața românească - bratari-handmade.ro:

  • Toate brățările sunt lucrate manual, cu grijă și cu o foarte mare pasiune prin tehnici speciale exersate frecvent de către doi soți ce dețin această specială afacere de familie - Simona și Virgil;
  • Sunt produse în România, chiar în Constanța - orașul meu natal și astfel puteți susține antreprenorii români și economia țării;
  • În magazin se găsește o gamă foarte bogată de modele ce depășește numărul uimitor de 400, însă în realitate există în jur de 700 (cu 300 în plus față de cele vizibile pe site);
  • Sunt realizate din materiale de calitate superioară, Premium: piele naturală, cristale și pietre naturale, semiprețioase;
  • Șnururile brățărilor nu se decolorează, nu se scămoșează și nici nu se destramă;
  • Fiecare brățară are propriul certificat de autenticitate care atestă calitatea impecabilă a materialelor folosite;
  • Brățările Shamballa sunt purtătoare de noroc și au mari influențe pozitive asupra tuturor aspectelor vieții persoanei care poartă asemenea talismane la mână;
  • Toate brățările sunt unicate, întrucât sunt confecționate pe comandă, în funcție de mărimea încheieturii și preferințele fiecărui client;
  • Vă puteți personaliza cu ușurință brățara atât în funcție de culoarea sau culorile preferate, cât și în funcție de pietrele semiprețioase dorite și de beneficiile lor;
  • În cazul în care nu știți ce măsură a brățării să alegeți, Simona și Virgil vă ajută în acest sens cu indicații pe înțelesul tuturor, atât prin fotografii și explicații scrise, cât și printr-un filmuleț foarte util;

  • Sunt disponibile toate mărimile de brățări (pentru adulți: între 15 și 24 de centimetri și pentru copii: între 10 și 16 centimetri);
  • Le achiziționați la prețuri extrem de accesibile pentru toate buzunarele, începând de la 39 de lei;
  • Fiecare brățară este confecționată într-un timp foarte scurt: 1-2 zile lucrătoare;
  • Brățările vă sunt livrate ieftin și rapid prin FAN Courier;
  • Livrarea produselor se face in 24-48 de ore;
  • Transportul este gratuit la comenzile de minimum 149 de lei;
  • Dispuneți de o garanție de 30 de zile din momentul în care ați primit orice produs achiziționat de pe site;
  • Dacă nu știți ce cadou i-ar plăcea unei persoane dragi, atunci aveți posibilitatea de a-i oferi un voucher cadou pe care îl poate folosi pentru cumpărarea brățării preferate de pe site;
  • Pentru un plus de încredere puteți vedea pe canalul de Youtube deținut de Simona și Virgil cu câtă grijă și cu cât profesionalism sunt create brățările.

Așadar... Dacă vreți să vă bucurați de cel mai înalt nivel de calitate al brățărilor personalizate vă încurajez să intrați chiar ASTĂZI pe site-ul bratari-handmade.ro, să vă alegeți piatra sau pietrele norocoase, culoarea sau culorile preferate și să comandați talismanul care să vă protejeze de acum înainte!