The dark side of the moon - Ionut Gabriel Macau

Wednesday, January 29, 2014 0 Comments A+ a-

Nu știu cum e posibil...dar până acum am invitat doar băieți pentru a scrie pe blogul meu. Cred că mi s-a acrit și mie de atâta roz și dulcegării, iar din când in când simt nevoia unei schimbări. Nici de data asta nu mă abat de la regulă, fiindcă am un invitat special... Un băiat al cărui blog l-am descoperit recent dar a reușit să mă facă din prima...o cititoare fidelă. Cred că este singura persoană băgată în blogroll fără pic de ezitare, după ce i-am citit primele două articole. Mai rar așa ceva.

Cel despre care vorbesc se numeÈ™te IonuÈ› Gabriel Macau È™i scrie superb! Blogul lui m-a prins rău de tot, exact aÈ™a cum se întâmplă cu serialele alea din cauza cărora adormi atunci când ceilalÈ›i se trezesc... dar nu te culci până nu vezi încă 10 episoade. Exagerez, nu stau să citesc articole până se crapă de ziuă, însă aÈ›i prins voi ideea.

Altfel spus, stilul lui de a scrie este special în sensul cel mai bun posibil. Are el o chestie care te atrage până nu mai ai scăpare È™i te È›ine prizonier pe blogul lui. Repet, în sensul cel mai bun posibil. BineînÈ›eles că nu a putut scăpa nici el de gura mea (vorba vine, fiindcă nu a fost nevoie să insist), astfel încât l-am invitat să scrie pentru mine, pentru voi. Mi-am dorit să îl cunoaÈ™teÈ›i în mod oficial, să vă faceÈ›i o părere, iar apoi să îi răsfoiÈ›i blogul pentru că...mie îmi place la nebunie. Și sigur vă va plăcea È™i vouă. Doar È™tiÈ›i că nu vă recomand orice. Oricum, în casa mea virtuală intră doar spuma blogosferei, domnule. 

Ca să nu mă mai întind cu introducerea (deÈ™i aÈ™ baga acum sunetul tobelor...), vi-l prezint pe IonuÈ›. Sau Gabriel. ÃŽncă nu È™tiu cum să îi spun, aÈ™a că îl voi lăsa pe el să ”vorbească”. Iar după ce citiÈ›i, vă rog să îl vizitaÈ›i. Scrie despre viață È™i...din viață... Lectură plăcută!


Când Pinky mi-a spus că ar vrea să fiu musafir pe blogul ei, am fost surprins È™i un pic speriat. ÃŽn primul rând, pentru că pe ea o citesc sute de oameni È™i aceÈ™tia au aÈ™teptări de la cine scrie la ea. ÃŽn al doilea rând, pentru că scrie despre ceva cu totul diferit.

Ea scrie despre lucrurile frumoase din viață, despre rozul din micile Ã®ntâmplări ce fac existenÈ›a asta anostă mai colorată. Și eu scriu despre partea întunecată a lumii, culmea. M-a È™i întrebat de ce nu scriu despre lucruri fericite.

ÃŽmi place să scriu despre ceea ce simt, ce È™tiu cel mai bine. Despre dragoste, despre nefericirea ce vine de obicei după sau despre zidurile pe care le construim între noi. Pentru că aici este zona mea de confort, unde È™tiu fiecare crăpătură din zidurile pe care le aminteam mai sus sau fiecare încercare de a le escalada. Scriu despre resemnare, ură, iubire sau nepăsare.

Sunt lucruri pe care daca nu le-aÈ™ scrie pe blog, nu ar fi auzite de nimeni. È˜tiu că sună ciudat, dar odată ce te-ai obiÈ™nuit cu durerea, întunericul È™i lipsa fericirii, nu este chiar atât de rău. GăseÈ™ti inspiraÈ›ie în singurătate, în amintirile ce È›i se derulează în faÈ›a ochilor È™i în zâmbetul amar ce îți apare pe față când te gândeÈ™ti la iubire.

MulÈ›i dintre voi veÈ›i spune...de ce ai alege o astfel de existență? O să vă spun că aÈ™a suntem unii dintre noi. Suntem altfel, simÈ›im  mai intens È™i nu suntem la fel de buni la a îngropa ceva în trecut. Dar iubim. Cu toată fiinÈ›a È™i atât de mult încât simÈ›im că te sufocă uneori. Nu È™tiu nici acum dacă este un lucru bun sau nu. 

Așa sunt eu și probabil și alții. Știu să spun mai multe despre mine. Unii aleg să vadă partea bună a vieții, minunile de zi cu zi. Eu văd întotdeauna partea ascunsă, simt pericolul ascuns în orice moment de fericire și parcă astept să văd norul acela întunecat la marginea privirii. Toate astea pentru câteva iubiri ce s-au terminat prost sau au rămas neîmplinite. Dar pot să spun că regrete nu există, chiar dacă nu pare o existență fericită.

Pentru fiecare rămas bun există o poveste frumoasă, o fată pe care am iubit-o și lucruri pe care le-am învățat. Fiecare cicatrice m-a făcut să admir lucrurile frumoase și să am grijă la pașii pe care îi fac acum.

P.S. Acum că am scris È™i asta, sper doar să nu îți fugă cititorii, Pinky :) . 
- Probabil vor fugi...dar pe blogul tău! :)