Draw my year | Un an roz pentru o fată roz

Tuesday, December 31, 2013 29 Comments A+ a-

Nu îmi vine sa cred că 2013 e pe ducă! Parcă a trecut ATÂT de repede... Dar cu toate astea, am apucat să fac câteva lucruri bune în acest an.. Pentru mine, pentru cei din jurul meu...

În 2013 am fost surprinsă să aflu că sunt mai puternică decât credeam. Și mai curajoasă. Și mai roz.

2013 este anul în care m-am regăsit pe mine, după ce mă pierdusem pe drumul parcurs în 2012...

2013 a fost un an dedicat prietenilor. Am rupt legătura cu unii, însă mi-am făcut alții. Mai calitativi, pot spune. Iar acest lucru s-a întâmplat din două motive mari și late:
  1. M-am înscris la master, iar asta a adus cu sine colegi noi, adică...prieteni noi.
  2. Mi-am făcut blog și m-am înscris în competiția SuperBlog.
2013 a fost un an dedicat premiilor. Spun asta fiindcă am câștigat câteva lucruri frumoase. Unele pe merit (de exemplu, în SuperBlog), iar altele...fiindcă am fost o fetiță cuminte, iar când ești cuminte, primești ce vrei. :)

ÎNSĂ. Toate cele de mai sus fac parte din introducerea în adevărata ”Recapitulare” a anului 2013. Ce e mai frumos...acum urmează. Sau...altfel spus, mă chinuia talentul, așa că m-am pus pe desenat. Nu am un talent extraordinar la desen, pe lângă faptul că mă plictisisem la un moment dat (sunt 12 desene, la naiba!), deci nu vă așteptați să vă dau pe spate cu operele mele de artă.


Prima zi din 2013 m-a prins acasă, uitându-mă la televizor. În pijamale. Și într-un fel...cam deprimată. E normal, cine nu ar fi fost așa, dacă ar fi stat de Revelion în mijlocul patului, purtând izmene?!

Câteva luni mai târziu, eram în febra licenței. Spre deosebire de alte facultăți, noi am dat atât test grilă, cât și o lucrare de licență. Am învățat 1500 de întrebări ca pe apă, le visam și noaptea. De fapt, nici nu aveam timp să visez, că făceam nopți albe din cauza grilelor ce mi-au scos peri albi în cap. Lucrarea de licență, de asemenea, mi-a mâncat zilele și nopțile, m-a adus în pragul disperării, de îmi venea să arunc computerul pe geam, cu tot cu acea carte cu întrebări pe care am mâncat-o pe pâine. La figurat, desigur. Apropo, pe monitor se poate observa începutul lucrării mele de licență. Și e pe bune treaba asta.

Pe la mijlocul lunii iulie, am dat testul...luând nota 9 fix. După două zile...tremuram din toate încheieturile în fața facultății din cauză că trebuia să prezint în fața comisiei lucrarea de licență. Iar eu aș mai fi dat de încă 5 ori un test grilă, decât să vorbesc despre lucrarea mea. Norocul a fost că PowerPoint-ul meu era genial, iar cărțulia muncită pe brânci, la fel. Profesoara cred că a văzut că-s una dintre blondele deștepte, așa că mi-a dat viteză repede.

În aceeași seară am aflat notele primite la prezentarea lucrărilor. Iar mă luase tremuratul, fiindcă îmi doream să primesc nota 10, în speranța că voi putea intra cu media 9.50 la master, la fără taxă. Am fost cu ai mei la facultate, iar pe lista afișată pe geam eu apăream ca având nota 9 la scris și nota 10 la oral. Fericire mare, vă dați seama. Mă mir că n-am început să plâng! :)

Ca un fel de răsplată pentru efortul ENORM depus în ultima perioadă, am plecat cu niște prietene câteva zile la munte. A fost prima dată când am văzut Transfăgărășanul și m-am îndrăgostit iremediabil de el. Tot atunci am fost la Sibiu, de am înșelat Brașovul cu trupul și cu gândul, fiindcă mi-a plăcut mult de tot! Dar tot Brașov rămâne feblețea mea... Nu se poate altfel.

A venit și luna august, cea în care EU sunt născută și pe care o ador, tocmai din acest motiv. Am sărbătorit cu tort (și șampanie, parcă) alături de familie (de fapt, jumătate din familie, pentru că părinții mei plecaseră în concediu), apoi cu prietenele în oraș. A fost frumos, dar totuși...nu prea am simțit că a fost ziua mea. Ciudat sentiment...

Abia în luna septembrie am putut afla dacă am intrat la fără taxă, sau nu. Însă așteptarea nu a fost în zadar. Am fost (și încă sunt) super mândră de mine. De ai mei...nu mai spun, că vă dați seama că au început să dea telefoane peste telefoane, pentru a se lăuda cu fiica lor extraordinar de deșteaptă.


Tot în septembrie m-am apucat de blogging și...bine am făcut! A fost una dintre cele mai bune decizii ale mele. A adus multe chestii frumoase în viața mea, mai ales în materie de OAMENI.


M-am înscris în competiția SuperBlog, iar din octombrie am intrat în pâine. Nu știam care-i faza, cu ce se mănâncă, cert e că am început cu dreptul, luând 90 de puncte la prima probă, cea dată de Toyota, acest lucru lăsându-mă o zi și o noapte pe primul loc. Dar cum acela nu era pentru mine...am alunecat în clasament.

Începuse să îmi placă și atmosfera de pe grupul de Facebook destinat SuperBlog, băgându-mă în seamă cu toată lumea de pe acolo. Mi se păreau de treabă, chiar dacă îmi erau ”rivali” și îmi plăcea la nebunie să stau la taclale cu ei până la 1-2 dimineața.


Pe la sfârșitul lunii octombrie mi-am luat prietenele și am plecat spre București, pentru a-mi îndeplini cel mai mare vis. Acela de a merge în America. Am ajuns la sediul GTS, loc în care ne-am scos visurile din geantă și le-am pus pe birourile coordonatorilor programului Work and Travel. Ei au înțeles ce și cum, așa că ne-au întins contractele, pe care le-am completat și semnat fără să clipesc. Primul pas îl făcusem. Nu mai eram la stadiul de visătoare, ci lucrurile începuseră să se pună în mișcare. Era incredibil, dar...noi chiar urma să plecăm în State! Yupiiiiiiiiiiii!!!!

Întorcându-mă acasă, am aterizat direct pe Facebook, fiindcă îmi fusese dor de SuperBloggerii mei. Și dacă tot epuizasem toate subiectele de discuție, Pishky s-a gândit că un joculeț nu ne strică, așa că am intrat în horă, până am devenit o ”cireadă” de girafe. Dar nu orice fel de girafe... Ci creative, domnule! Dacă nu mă credeți, uitați lista cu numele noastre mai sus! :)

Zilele au mai trecut, probe de la sponsori tot veneau, oboseala se acumulase... Nu mai suportam să scriu la comandă, mă enerva orice juriu, așa că...am izbucnit! În așa hal, încât am vrut să îmi dau ”demisia” de vreo 2-3 ori. Dar bine că n-am făcut-o, fiindcă tare rău mi-ar fi părut dacă nu ajungeam la Straja... M-am mulțumit cu un simplu articol crizat, unde m-am descărcat de toți drăcușorii. Sau...aproape de toți. Nu m-a lăsat inima și am mai păstrat câțiva, fiindcă până la urmă sunt ai mei, eu i-am crescut, da?!


De Sfântul Nicolae am ajuns la Straja, unde am cunoscut organizatorii SuperBlog, un juriu și câțiva SuperBloggeri olteni. Fu așa de faaaaaain, numai că eu eram extrem de obosită, așa că m-am dus la nani, în speranța că voi fi fresh în următoarea zi, pentru Gala de premiere și...petrecere!

A doua zi am făcut pinguini cu Daniel, Dan și părinții lui, am vizitat împrejurimile, am descoperit că eu sunt Sfântul Pinguin (a se observa că este prezent și în desen) și am așteptat ceata de finaliști. O spun din nou. Fu așa de frumoooooooosss, cu așa de mulți oameni mișto, de nu am cuvinte! Superbloggerii nu sunt doar niște oameni cunoscuți pe internet sau cu care am stat de vorbă la o cafea. Sunt persoane care mi-au ajuns la suflet, fie că au fost prezente la Gală, fie că nu. Sunt persoane cu care VREAU să păstrez legătura de acum înainte, chiar dacă voi fi în România sau nu. Vreau să îi întâlnesc și cu alte ocazii, nu doar la Gale... Vreau să vină la mine acasă, să mergem la plajă împreună, să petrecem des, să organizam un revelion SuperBlogosferic...

SuperBloggerii și persoanele din spatele competiției au umplut un gol din viața mea. Și nu mă mai văd fără ei. Deși sunt singură la părinți, pot spune cu mâna pe inimă că eu am frați și surori. Care sunt SUPER! Le mulțumesc LOR pentru că există! Le mulțumesc pentru sprijin, pentru prietenie, pentru dragoste, pentru înțelegere, pentru tot! I am SO blessed!

De asemenea, vreau să mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din viața mea pe parcursul anului 2013. Începând cu familia mea, până la prietenii pierduți pe drum. Fără voi toți nu aș fi cea care sunt astăzi și sunt recunoscătoare pentru toate lucrurile frumoase de care am parte și pentru toți oamenii de lângă mine.

Sunt pregătită pentru 2014, deoarece îmi doresc să fac multe lucruri pentru sufletul meu. Iar cap de listă este... să merg în America.

Deoarece acesta este ultimul articol publicat din acest an, vreau să vă urez și eu câte ceva. Fără siropoșenii, că...nu îmi plac. Deci. Sper ca anul ce vine să vă aducă doar momente frumoase, oameni speciali, dragoste, înțelegere și liniște sufletească. Să vă distrați, să vă iubiți mai mult pe voi înșivă, să apreciați fiecare clipă și să aveți grijă de voi. VREAU să ne vedem mai des, mai ales din cauză că la vară voi fi plecată...și...sper să ne auzim cu bine! Altceva...nu știu ce să mai spun, fiindcă desenele de mai sus mi-au luat toaaată inspirația și energia.

Cam atât, frumoșilor! Distracție plăcută șiiii nu uitați că vă iubi dubiiiiii! :)

P.S. Bebelușilor (adică voi)...DANS! (Uite așa, ca pentru Revelion!)


E inechitabil, zău!

Monday, December 30, 2013 17 Comments A+ a-

Îi spuneam mamei că începând cu 1 ianuarie voi intra în depresie din cauză că sărbătorile de iarnă au prostul obicei de a trece mult prea repede!

E inechitabil să facem pregătiri încă de la începutul lui decembrie, să alergăm după cadouri, ornamente și mâncăruri, să ne dăm casele cu susul în jos, cu scopul de a șterge și ultimul firicel de praf...doar pentru trei zile de stat. Fiindcă asta reprezintă Crăciunul. Îți faci toate treburile, te obosești bine, în speranța că îți vor ajunge trei zile de leneveală alături de familie. Mi se pare nedrept ca cea mai frumoasă perioadă a anului să dureze atât de puțin! E strigător la cer!

Revelionul nu reprezintă mare lucru pentru mine, decât că...avem parte de un nou început. Crăciunul, însă...este minunat. Atât, trei zile cât ține el. Deși a trecut, cu toate că nu am apucat să mă satur de el, luminițele din camera mea și bradul din sufragerie încă îl mai omagiază. De fapt...vorbesc prostii! Singurul lor scop este de a amâna depresia mea. Ha! Să vedeți ce lacrimi amare vor curge atunci când va veni momentul să dau jos toate decorațiunile... Glumesc, desigur. Nu plâng eu pentru atâta lucru. Sau...da? :)


Guest post - Culoarea roz

Sunday, December 29, 2013 31 Comments A+ a-

Frumoasa domnisoara Pinky a acceptat sa-mi gazduiasca acest articol fara sa stie despre ce este vorba. I-am promis doar c-o sa-i placa si ca va deveni emblema acestui blog. Asadar, voi vorbi pe blogul lui PINKY despre culoarea roz.

Dupa cum stiti, culoarea roz se obtine din combinarea rosului cu albul. Daca albul cu rosul, ca si combinatie, imi provoaca repulsie (pentru ca Dinamo, ca tot e la moda exprimarea asta), culoarea roz, adica alb cu rosu suprapuse, imi provoaca o stare de bine. Iubesc sa port roz, indiferent de nuanta efectiva (roz bombon, siclam, fucsia).


Sa va zic de ce imi place sa port culoarea roz? Pai din 4 motive:

1. Cand spui VIATA E ROZ, te referi la faptul ca toate iti merg bine. O persoana roz, din punctul meu de vedere, este o persoana optimista. Culoarea roz este, inainte de toate, culoarea optimismului. Sunt o persoana optimista, deci sa port roz. Multa lume mi-a zis spus: culoarea roz te reprezinta mental. Da domne, sunt roz in sufletul meu (si ma mandresc cu asta).

2. Culoarea roz este asociata feminintatii, din acest motiv putini barbati AU CURAJUL s-o poarte. O amica imi spunea asta intr-un mod foarte misto: doar barbatii siguri de masculinitatea lor poarta roz. Eu as traduce asta nitel mai non-conformist: ma bucur ca nu toti poarta roz, deci pot sa ies in evidenta cu asta. 

3.  Un alt lucru la care te duce cu gandul culoarea roz este inocenta. Unii zic despre mine ca as fi inca un copil (nu ca ar fi asta un lucru rau). De altfel, altcineva imi zicea: rozul e pentru FETITE, NU PENTRU FEMEI ! Rozul e culoarea copilariei, e culoarea inocentei si a sinceritatii. Deci iarasi mi s-ar potrivi rozul.

4. Un aspect fizic, obiectiv: ma prinde rozul. Serios, cica-mi imi sta bine imbracat in culoarea roz. Cica si daca as vrea sa port negru, eventual sa ma reprezinte “sufleteste”, tot n-ar fi bine sa port, pentru ca nu-mi sta bine-n negru. Rozul pare facut pentru mine.

Inca 3 idei despre ideea conform careia culoarea roz ar fi feminina:

1. Cum spuneam, acest lucru este stabilit exclusiv social. Mintea noastra asociaza culoarea roz cu feminitatea pentru ca altii au impus chestia asta. Justificari de natura fiziologica nu exista, iar logica nici atat. La fel de logic precum Mos Craciun alb-rosu (inventie Coca-Cola).

2.  O incapere vopsita in roz are efecte benefice. Pacat ca putini profita de acest lucru. Un macho-gigolo nu-si va vopsi niciodata camera in roz, ar rade toti amicii de el. Desi s-a dovedit stiintific ca pana si puscariasii sunt mai putin agresivi daca stau intr-o incapere vopsita in culoarea roz.

3. La barbati vad ca sunt la moda cravatele roz. Dintr-un motiv care-mi scapa, a purta o camasa roz e oarecum gay, a purta o cravata roz e cool. Explicatia ar putea fi: cravata e in sine un accesoriu masculin, culoarea roz nu are cum sa-l feminizeze. Posibil sa fie adevarat.

Acum  trebuie sa ma prezint. Asadar, Emil Calinescu sunt, triplu-blogger. Scriu, alternativ, pe http://emilcalinescu.eu/, http://emilstudentulminune.wordpress.com/ si MINUNAT.EU, loc unde am facut o pagina speciala cu opiniile altora despre mine (click acolo ca n-o sa va vina sa credeti).

In final, o precizare legata de gazda acestui articol: ea este cunoscuta drept Pinky, insa atunci cand am cunoscut-o eu, la Gala SuperBlog, nu avea nimic roz pe ea. Mi-a promis ca atunci cand va veni in Bucuresti va fi cat se poate de roz. Iar eu i-am promis ca oricat s-ar stradui tot voi fi mai roz ca ea. 

Salutari ROZ tuturor! :)

Ca sa ne intelegem. Eu si Emil iubim culoarea roz (chiar daca nu port non stop ceva roz!) si, de asemenea, aceeasi idee pentru pagina speciala cu descrieri. Adica s-a luat dupa mine, da? :)

DIY - Felicitare handmade

Saturday, December 28, 2013 18 Comments A+ a-


Deși a trecut Crăciunul, trebuie să vă spun că felicitările de acest gen pot fi dăruite indiferent de ocazie, nu doar de sărbătorile de iarnă. Astfel, dacă alegeți să scrieți, de exemplu, ”La mulți ani!”, cred că ar fi o mică atenție pentru un sărbătorit, care ar avea, însă, mai multă valoare sentimentală decât o felicitare de cumpărat. În plus, lucrușoarele făcute cu propriile noastre mâini sunt mai apreciate, fiindcă muncești cu tot sufletul pentru a face ceva frumos pentru o persoană dragă.

Dar să o lăsăm mai moale cu vorba... Cu ajutorul pozelor următoare vă voi explica pas cu pas ce trebuie să faceți pentru a impresiona în mod plăcut pe cineva apropiat, dăruind o felicitare handmade.

Aveți nevoie de:
  • o ramă foto (veche sau nouă, rămâne la alegerea voastră)
  • o ojă (am folosit una roșie)
  • o ojă cu sclipici
  • un lac de unghii
  • super glue
  • un nasture
  • sclipici auriu
  • câteva coli albe
  • foarfece
  • răbdare

Eu am găsit prin casă o ramă veche și nefolosită, așa că m-am gândit să îi găsesc un rost.


Am așezat-o pe o coală de hârtie, cu gândul de a nu murdări biroul.


Nefiind simplă, ci cu niște modele șterse de vreme, am dat-o cu ojă roșie pe margini. După ce am terminat de ”pictat” întreaga ramă, am lăsat-o câteva minute la uscat.


Apoi a venit rândul lacului de unghii și sclipiciului auriu să fie puse la treabă.


Astfel, în partea interioară a ramei am dat cu lac de unghii, după care am turnat sclipici peste.


Am continuat până am acoperit cu sclipici toată partea interioară a ramei. Adică acea dungă sclipicioasă ce se vede în poza de mai sus. Îmi cer scuze pentru calitatea pozelor, însă treaba asta o făcusem cam târziu în noapte, iar din cauza asta...nu m-a dus capul să activez blițul din dotare. My bad!

După ce s-a fixat sclipiciul pe ramă, scuturăm cu grijă excesul...fără să îl împrăștiem prin cameră.

Luăm 2-3 coli de hârtie și le lipim una de alta. Apoi îndoim perfect toată treaba asta, până ajunge să arate ca o felicitare albă. Am ales să lipesc câteva foi, deoarece dacă aș fi îndoit o singură bucată de hârtie, rama ar fi fost prea grea pentru o felicitare atât de subțire și ar fi ieșit un mare nimic.


După ce am îndoit totul, lipim rama cu super glue, pe partea din față a felicitării.


Aici făceam un fulg de zăpadă așa cum am învățat la grădiniță. Numai că...după ce am decupat hârtia, mi-am dat seama că de la bun început ar fi trebuit să încep cu o bucată rotundă, nu cu una pătrată, fiindcă mi-a ieșit fulgul de nea pătrat. Realizând chestia asta, am refăcut fulgul de nea însă nu l-am mai pozat, pentru că nu am mai avut chef... Era târziu, serios.


L-am lipit în mijlocul ramei, iar deasupra lui am pus un năsturel roșu. Totuși, mi se păruse prea simplu ce a ieșit, așa că am ales să dau cu ojă cu sclipici atât fulgul, cât și nasturele.


După ce s-a uscat totul, sub ramă am scris ”Happy holidays”. Voi puteți scrie orice doriți. Chiar și în chineză, nu contează. Numai să nu fie vreo înjurătură, pentru că ar deveni cam ciudat să oferiți o felicitare pentru care ați muncit cu drag și spor, însă jigniți persoana ce o primește! :)





Acesta este rezultatul final. Să îmi spuneți dacă vă place ce a ieșit și dacă aveți de gând să puneți osul la treabă pentru a face ceva handmade pentru persoanele speciale din viața voastră! :)

Keep calm and have a cupcake ♥ | Rețetă de brioșe drăgălașe

Wednesday, December 25, 2013 26 Comments A+ a-

Brioșele astea au rezultat prin combinarea a vreo 3 rețete + improvizația mea. Și culmea! Au ieșit bine! Domnule, cum am putut eu să spun că nu-s bună de măritat, când nu-mi mai încap în piele de gospodină ce sunt!

Gata cu lauda! Să nu vă mai țin în suspans și să vă arăt operele mele de artă înainte să înșir ingredientele!


Dacă până aici v-am convins că nu glumesc și cu adevărat am muncit la brioșe, vă invit să citiți lista de ingrediente pentru 12 bucăți:

  • 3 ouă
  • 70g unt
  • 150g zahăr
  • 2 lingurițe praf de copt
  • 2 linguri cacao
  • esență (vanilie, rom...de care aveți)
  • tablete de ciocolată
Ingrediente pentru glazură:

  • 250g mascarpone
  • 50g zahăr pudră
  • o portocală (zeama a jumătate din ea + coaja răzuită)
  • coloranți alimentari

Mod de preparare:

Se freacă untul cu zahărul cu o spatulă sau cu ce vă vine mai ușor. Apoi se adaugă ouăle, pe rând. Se pun făina, praful de copt, esențele și se mixează bine până ce se omogenizează aluatul.


Așezăm hârtiuțele speciale în tavă și turnăm câte două linguri de aluat în fiecare formă. Aici am schimbat eu puțin, fiindcă rețeta originală spunea să pun o lingură de aluat, însă mi s-a părut mult prea puțin, așa că am completat, astfel încât...un sfert de formă să fie cu aluat.


Se adaugă o tabletă de ciocolată în mijlocul compoziției din fiecare formă și apoi se acoperă cu încă o lingură de aluat. Eu am folosit ciocolată de menaj, însă nu a fost ok din cauză că...fiind tableta prea groasă, nu s-a topit la coacere și a rămas aproape la fel de tare. Cred că ar ieși mai bine cu o tabletă de ciocolată normală, nu de menaj.

Se bagă tava la cuptor, iar brioșele se vor coace în aproximativ 20-25 de minute la foc mediu (180 grade C).

Cât timp aluatul este la cuptor, ne apucăm de glazură! Într-un castron se pun cele 250g de mascarpone, zahărul pudră (eu am pus tot plicul, adică 70g...nu 50g, cum spunea rețeta) și am dat pe răzătoare coaja de portocală. Aveți grijă să nu scăpați portocala în compoziție, așa cum am făcut eu... :)


Apoi se taie portocala în două și se stoarce jumătate din ea. NU mai mult, fiindcă iese glazura prea apoasă! Puteți încerca punând chiar mai puțin din sucul unei jumătăți, dacă vi se pare că ar avea o consistență mai potrivită, astfel încât să nu se scurgă de pe brioșe. Credeți-mă, știu ce spun, fiindcă a mea a ieșit cam aiurea și am băgat-o la frigider, pentru a se mai întări cât de cât.

Se amestecă totul, iar apoi eu am pus câte puțină compoziție în fiecare ceșcuță, ca să pot adăuga mai multe feluri de colorant alimentar. Am avut roșu și albastru, dar le-am dizolvat astfel încât am făcut mai multe feluri de roz, de exemplu. În rest, vedeți în poză, că nu vreau să spun nici că ăla e albastru sau e verde, fiindcă mi-e că greșesc. Dați-vă seama singuri...ce culori sunt acolo, da? :))


După ce au trecut cele 20-25 de minute, scoatem tava din cuptor și verificăm dacă s-au copt brioșele, introducând o scobitoare în centrul uneia dintre ele. Dacă nu se lipește aluatul pe băț, înseamnă că-s gata. Le punem la răcit. Eu le-am dus în cămară, unde era geamul deschis, ca să grăbesc procesul de răcire. Bineînțeles că am făcut asta după ce le-am scos din tavă și le-am așezat pe un platou.


Pregătim decorațiunile... Iar după ce brioșelor le trec căldurile, trecem la ornat. Aici nu mai are rost să vă spun ce anume să faceți, deoarece trebuie să fiți creativi... În schimb, vă voi arăta mai pe larg cum le-am ornat eu.








Cam atât. Dacă vreți să le încercați, chiar vă invit. Sunt bune. Ah! Și am uitat să vă spun că rețeta de glazură e a lui Jamie Oliver!

După cum puteți observa, am uitat complet să pun cacao în aluat. Mi scuzi!

Vă mai recomand ceva, pe ultima sută de metri! Dați o tură și pe la bloggerițele constănțence care vă așteaptă cu diverse postări specifice Crăciunului! Acest articol a fost, de asemenea, unul pentru sărbătorile de iarnă.


Nu uitați să-mi spuneți ce părere aveți despre...brioșele mele! Nu-i așa că sunt drăguțe? :)

Concurs de sărbători! - ÎNCHEIAT

Tuesday, December 24, 2013 7 Comments A+ a-

UPDATE:

Prima câștigătoare: Alina Hurmuz
A doua câștigătoare: Lămîița Durac
A treia câștigătoare: Sorina Vână


Pentru ultima dată pe acest an, voi fi Moș Crăciun pentru trei dintre voi! M-am gândit că ar fi drăguț să începeți noul an cu ceva frumos, mai precis...cu o bijuterie.

Astfel, premiul acestui concurs constă în 3 vouchere de 50% reducere la produsele din gama ”Bijuterii de fantezie și butoni” de pe site-ul LuxuryGifts.ro. Mare atenție atunci când faceți comanda, fiindcă aceste vouchere oferă reducerea de 50% DOAR la produsele din gamele de mai sus.

Regulile sunt simple:
  • Like paginii de Facebook Tulips and Sparkles. O găsiți pe coloana din dreapta a blogului
  • Share acestei postări în mod PUBLIC
  • Să lăsați un comentariu la această postare, în care să scrieți numele cu care mi-ați dat like pe Facebook și link-ul share-ului
Asta este tot ce aveți de făcut! Concursul începe din acest moment și durează 2 săptămâni, adică până pe 7 ianuarie 2014. Câștigătoarea va fi anunțată în cadrul acestui articol, după 1-2 zile de la încheierea concursului.

Vă urez succes și sărbători fericite alături de cei dragi!

Împodobește mamă, bradul...că eu n-am chef să mișc un deget!

Sunday, December 22, 2013 27 Comments A+ a-

Acum trei zile am reușit, în sfârșit, să împodobim bradul! Nu l-am făcut singură, ci cu mama. De fapt, mai mult ea, fiindcă eu nu prea am avut chef. Eram într-o stare avansată de lene, din cauză că de la începutul săptămânii am fost în curățenie generală, iar spre sfârșit îmi fugise toată energia.

Astfel, acțiunea începuse pe sistemul ”Împodobește mamă, bradul... că eu n-am chef să mișc un deget!”, însă până la urmă m-am gândit să o ajut, că ar fi fost urât din partea mea să o las să-l facă singură, mai ales că și ea a muncit cot la cot cu mine de luni încoace.

Anul ăsta nu am pus globuri în brad, fiindcă ar fi fost prea mainstream. Așa că mama a cumpărat flori, fluturi, fundițe și fulgi de nea... toate acestea având sclipici. Mult sclipici. Așadar, avem un brăduț sclipicios și special. Așa, ca stăpânii casei... :)


Din câte se poate observa, avem brad artificial... Dar nu e orice fel de brad, să ne înțelegem! E cu fibră optică, deci nu avem nevoie de instalație agățată pe crengi. Și mai are și fundițe care se aprind. Totuși, dacă ar fi fost mai înalt, cred că era perfect. Dar cum nimic nu e perfect... Ne mulțumim cu el, așa... micuț și drăguț.

Vreți să vedeți cum arată și pe întuneric? Ok! :)


De asemenea, nici camera mea nu a putut scăpa de spiritul Crăciunului, așa că am ținut morțiș să-mi cumpăr o instalație cu beculețe albe dar până la urmă m-am întors acasă cu una albastră. Nu-i bai, pentru că-mi place. Zici că-s în club în toiul nopții. Mai lipsesc animatoarele, că în rest... Avem di tăti!


Moș Crăciun a aterizat cu parașuta în camera mea, însă a rămas agățat pe corniză... Nu am de gând să-l ajut în a se da jos de acolo, ca să păstrez eu cadourile ce ar fi trebuit să le ducă tuturor copiilor din lume... ;)


Și-a mai împodobit cineva bradul?
Îmi pare rău să vă dezamăgesc, ați făcut asta degeaba! Moș Crăciun e sechestrat și v-am confiscat eu darurile!

Sufletul putred al unei femei înșelate

Saturday, December 21, 2013 28 Comments A+ a-

Relația lor se terminase de câteva luni, însă ea nu reușise nici până acum să treacă peste dezamăgirea avută. Fusese înșelată și mințită, neputând nici să îl ierte, dar nici să uite cele întâmplate. De atunci a decis să pună punct poveștii de dragoste, chiar dacă avea să se lupte pentru mult timp cu demonii interiori care o îndemnau să îl sune în miez de noapte pe cel care i-a măcelărit sufletul.


Sentimentele-i erau amestecate, exact ca o salată de fructe. Încă îl iubea, chiar dacă nu îi plăcea să-și recunoască asta... Dar totodată era furioasă... Furioasă pe el, fiindcă își bătuse joc de anii petrecuți împreună. Furioasă pe ea însăși, pentru că îl lăsase să o trateze ca pe un gunoi. Aproape că simțea cum se dezvoltă în adâncul ei un pui de ură, ce combinat cu ultimele urme ale dragostei dintre cei doi, nu dădea bine deloc. Însă nu se putea împotrivi. De fiecare dată când punea capul pe pernă, gândurile i se revoltau, nelăsând-o să doarmă liniștită. Nu îi veneau în minte amintirile frumoase, ci momentele când se certau, când se jigneau. Iar acest lucru nu făcea altceva decât să îi alimenteze furia de nestăpânit.

Astăzi stătea la masa din mijlocul bucătăriei și sorta cireșe, pentru a face gem. Până și fructele roșiatice o puneau pe gânduri, deoarece avea impresia că sufletul i-a putrezit, așa cum unele cireșe se destrămaseră, odată cu trecerea timpului. Elimina cu îndemânare sâmburii, reflectând asupra trecutului amoros. Ar fi vrut să îl scoată și pe el din suflet, unde se cuibărise cu nerușinare. Să taie adânc cu cuțitul în carne vie, să o doară, să simtă la o intensitate mare greșelile făcute, pentru a se învăța minte că suferi atunci când nu îți asculți intuiția, ci te iei după inima prostită cu vorbe dulci.


Avea mâinile mânjite cu roșu, de parcă și-ar fi străpuns pieptul cu acel cuțit zimțat. Sufletul îi sângera tot mai mult, cu fiecare respirație, cu fiecare bătaie a inimii, cu fiecare cireașă mânuită. Orele treceau pe nesimțite, iar pe ea tot la masă o găseai. Mai mult se afunda în visare. Privea în gol cu cireșele în mână, străduindu-se din răsputeri să și-l șteargă cel puțin din minte, dacă din suflet nu putea. 

De fapt... Care suflet? Cel luat în valiză de el atunci când a plecat fără să se uite în urmă? Chiar dacă i-l ceruse înapoi, el a considerat că e dreptul lui să îl pună în colecția personală, cea cu iubiri trecătoare. L-a înfipt cu acul în tăblia prăfuită a timpului, fiind sortit să își petreacă restul zilelor alături de sufletele amantelor avute de-a lungul întregii vieți. Nici măcar nu avusese bunul simț de a-l pune la loc de cinste, în amintirea dragostei ce ea i-a purtat-o. Iar asta...o scotea din sărite. Faptul că lui nu i-a păsat niciodată de dorințele ei, de sentimentele ei...era de neiertat.


Dacă ar fi avut vreodată ocazia de a se întâlni cu el din întâmplare, nu i-ar fi trântit toate frustrările în față. Știa sigur că nu ar face asta, mai ales în văzul lumii. Și în plus, nu era stilul ei. Chiar dacă se frământa pe dinăuntru, cu siguranță s-ar fi purtat decent, în cazul în care ar fi dat cu ochii de el. Nu își făcuse discurs, nu își plănuise să îl recucerească printr-o simplă bătaie din gene, ci avea de gând să fie o doamnă în adevăratul sens al cuvântului. Nu s-ar fi coborât la nivelul lui niciodată. 

Astfel, era hotărâtă să își îmbrace gândurile și sentimentele în ciocolată, de fiecare dată când ar fi ieșit pe stradă. Riscul de a-l vedea în orășelul în care trăiau era foarte ridicat, deci nu își permitea să scoată la plimbare gândurile umbrite de a ei decepție. Le lăsa pe toate acasă, fiindcă nervii nu se varsă în public, nici inima îndurerată nu se vindecă, dacă o scoți la aer rece și poluat.


N-ar fi vorbit multe, ci și-ar fi cerut sufletul înapoi, în schimbul sentimentelor urâte îmbrăcate în speranța zilei de mâine, legate cu o fundiță, în semn de rămas bun. Atât își dorea. Să îi dea amintirile și suferința, ca să își poată găsi liniștea, să scape de tot ce avea legătură cu el. Să le ducă departe, fiindcă nu mai avea puterea de a le arunca personal la gunoi. I le-ar fi dat lui, ca să poarte povara dezamăgirii pe umeri, pentru a putea realiza, la un moment dat, cât rău îi făcuse. Pentru a regreta și a încerca să o recupereze, iar ea să îl trateze cu indiferența ce o merita atât de mult...